Senatorul PSD Lucian Romaşcanu a declarat, vineri, că liberalii vor cu orice preț să țină alegerile parlamentare de pe data de 5 decembrie. Acesta spune că estimările pentru perioada alegerilor sunt de 10.000 de cazuri pe zi.
„Dânşii n-au înţeles nimic din demersul nostru în Parlament. Legea nu este de amânare a datei alegerilor, ci de stabilire a datei alegerilor. Noi am cerut consultări politice şi cu specialiştii din domeniul medical, pentru a stabili data alegerilor.
Dânşii au un singur ţel; să ţină, cu orice preţ, alegerile pentru Parlament pe 6 decembrie. Probabil că aşa le rezultă lor din sondaje. Iar cu orice preţ înseamnă o creştere garantată a ratei de infectare şi o lipsă de legitimitate a noului Parlament, dacă pandemia se agravează şi lumea refuză să iasă la vot.
Pentru ei nu contează. Pentru ei contează doar „guvernul meu, ”puterea toată a mea”, iar lucrurile sunt cu atât mai grave cu cât vin cu mesaj puternic de la cea mai înaltă tribună a statului”, a declarat Lucian Romașcanu vineri, la Antena3.
Senatorul mai spune că estimările pentru ziua alegerilor sunt de 10.000 de cazuri pe zi!
„Estimările specialiştilor au fost corecte. Când au spus că vom ajunge la 4000/zi, am ajuns la patru mii. Estimările pentru ziua alegerilor sunt de 10 mii pe zi. Testăm 10 mii şi ne permitem 100.000 de contagioşi, doar pentru că cineva doreşte aceste alegeri”, a mai declarat Lucian Romașcanu.